Sterilizare cu UV

Sterilizatoarele cu lampi UV sunt special construite pentru a elimina/reduce din apa bacteriile, virusii, algele si fungii, prin iradierea apei cu raze ultraviolete. Apa rezultata este sigura din punct de vedere bacteriologic fara folosirea de substante chimice, deci in mod natural, fara a genera reziduuri. Eficienta sistemelor cu UV este strict legata de compozitia apei care trebuie sterilizata. Se va instala un filtru cu lampa UV doar in cazul in care:
• duritatea totala este mai mica de 6G˚ (in caz contrar se va deduriza apa in prealabil).
• turbiditatea< 5 NTU
• fier < 0,3 mg/l
• hidrogen sulfurat < 0,05 mg/l
• suspensii solide < 10 mg/l
• mangan < 0,05 mg/l

AVANTAJELE purificarii apei cu Ultraviolete
Economic Cea mai ieftina metoda de dezinfectie a apei. Sute de litrii de apa sunt purificati pentru fiecare leu din costurile de utilizare.
Eficace Toate micro-organismele sunt distruse de sterilizatoare prin dezinfectie cu UV.
Sigur Nu exista pericolul supradozarii, nu se adauga chimicale periculoase.
Rapid Apa poate fi utilizata imediat ce iese din sterilizator .
Usor Simplu de folosit si de instalat. Unitatile compacte necesita spatiu minim de instalare.
Automat Asigura o dezinfectie continua sau intermitenta, fara supraveghere.
Fara chimicale Nu folositi clor, nu aveti gust de clor, nu corodeaza.

PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE
1. Apa intra in purificator si curge printre peretele camerei si teaca de quartz
2. In interiorul camerei apa este expusa unei puternice lumini ultraviolete.
3. Transformatorul de alimentare cu LED ofera o indicatie vizuala asupra functionarii lampii UV.
4. Apa care iese din purificator poate fi folosita imediat.

INSTALARE RAPIDA SI USOARA
Instalarea sistemelor UV se face foarte usor. Practic se insereaza pe conducta de apa rece ce intra in cladire (casa, firma, fabrica .. ), inainte de prima ramificatie spre consumatori.
Se recomanda instalarea unui filtru de impuritati de 5 microni inainte de sterilizatorul cu UV. Astfel, creste si eficienta si durata de viata a sistemului UV.
Se vor instala robineti cu bila pentru separare.
Sistemul poate fi instalat in orice pozitie dar este recomandat a fi instalat orizontal, ca in figura de mai jos si prins de perete cu un colier adecvat.
Balastul electronic se va conecta la o priza cu impamantare iar cablul cu soclu special se va conecta la lampa UV asa cum este descris in manual. Balastul se va monta deasupara sterilizatorului, intr-un loc ferit de umezeala si condens.

Astfel instalat, sterilizatorul va functiona continuu, dezinfectind complet fiecare picatura de apa ce urmeaza sa o consumati. NU se va opri sistemul decit in cazul in care nu exista consum de apa pe perioade indelungate (concedii) – pentru aceste situatii consultati manualul.
INTRETINERE: Trimestrial se va opri instalatia si se va curata teaca de quartz cu o carpa moale si alcool iar anual se va inlocui lampa UV.